Luni
Schimbari climaticeSchimbările din zona arctică au impact asupra viitorului planetei
Comenteaza pe Forum |
Secretarul de stat american, Hillary Clinton a îndemnat la un control mai strâns asupra vaselor de croazieră şi asupra turiştilor din Antarctica, pentru a preveni efecte nedorite asupra mediului din zona deja sensibilă. “Schimbările din regiunea arctică vor avea impact pe termen lung asupra viitorului economic, asupra energiei şi mai ales asupra viitorului planetei”, a declarat Hillary Clinton, secretar de stat SUA.
![]()
Cu ocazia întâlnirii la nivel internaţional de luni, ce a avut loc pentru discuţii cu rol consultativ pe marginea Tratatului Antarcticii, Clinton şi-a exprimat părerea în această privinţă. Secretarul de stat american crede că numărul în creştere de turişti din această zonă impune reglementări stricte.
“Am elaborat o rezoluţie care să impună limite în ceea ce priveşte acostarea navelor cu număr mare de turişti la bord. Am propus, de asemenea, cerinţe noi pentru bărcile de salvare aflate la bordul navelor de croazieră, pentru a se asigura supravieţuirea pasagerilor până la sosirea salvatorilor”, a menţionat Clinton, fără a oferi mai multe detalii.
Hillary Clinton a mai spus că este necesar un efort sporit pentru a preveni efectele negative asupra mediului din această zonă, cauzate de vasele de croazieră care ajung în Antarctica. Unele dintre cele mai pregnante probleme ar fi scurgerile de ulei, naufragiile, agravarea stării de stres asupra florei şi faunei din Antarctica.
Turismul în regiunea antarctică a crescut din anii ‘90 până astăzi, zeci de mii de oameni merg în croaziere în timpul verii din emisfera sudică. În ultimele patru luni au existat două acţiuni de salvare pentru vasele de croazieră în apele îngheţate ale Antarcticii. Cu un an în urmă peste 150 de membri ai unui echipaj şi pasageri abia au scăpat cu viaţă după ce vasul pe care se aflau a lovit gheaţa şi s-a scufundat.
SUA vrea ratificarea tratatului ONU din 1982, privitor la dreptul mărilor
Administraţia Obama a declarat prioritară problema schimbărilor climatice, iar Clinton a spus că prăbuşirea unui pod de gheaţă ce menţinea stabilitatea unui recif grăbeşte acţiunile în acest sens.
Podul de gheaţă Wilkins înainte de prăbuşire
“Odată cu prăbuşirea unui pod de gheaţă ce menţinea stabil reciful de gheaţă Wilkins ni se aminteşte că încălzirea globală a avut deja efecte uriaşe asupra planetei noastre şi nu avem timp de pierdut în abordarea acestei crize”, a spus Clinton. citată de Reuters. SUA este singura ţară dintre cele cinci învecinate cu regiunea arctică care nu a ratificat Convenţia Naţiunilor Unite privitoare la dreptul mărilor, un tratat din 1982.
Clinton a subliniat că administraţia Obama doreşte ratificarea tratatului, lucru care va conferi “claritatea de care avem nevoie pentru a colabora mai uşor şi cu un efect mai mare în regiunea arctică”.
Mai multe grupuri de mediu, armata SUA şi companiile energetice interesate de explorarea zonei au insistat pentru ratificarea tratatului. Pe măsură ce gheaţa se topeşte, ţările cu ieşire la Oceanul Arctic ar putea avea conflicte pe tema dreptului asupra mineralelor aflate aici. Printre ţările cu putere în regiune se numără SUA, Rusia, Canada, Danemarca şi Norvegia.
Prăbuşirea unui pod de gheaţă în Antarctica
Un pod de gheaţă ce lega un recif de mărimea Jamaicăi de două insule din Antarctica s-a rupt. Oamenii de ştiinţă spun că această prăbuşire ar putea însemna că reciful Wilkins este pe punctul de a se rupe, ceea ce dovedeşte faptul că în zonă au loc schimbări rapide. Prăbuşirea podului schimbă harta regiunii.
Aflat pe partea vestică a Peninsulei Antarctica, reciful Wilkins a început să se retragă încă din 1990. Cercetătorii au considerat podul de gheaţă o barieră importantă, ce ţinea structura recifului. Prăbuşirea acestuia înseamnă că gheaţa va putea să se deplaseze printre insulele Charcot şi Latady, ajungând în ocean, însă acest lucru s-ar putea prelungi cu câteva luni având în vedere că vara este pe punctul de a se termina în Antarctica.
Sursa: Adevarul
antarctica, prabusirea ghetii, reciful wilkins, schimbari climatice
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Calota arctica se subtiaza tot mai mult
- Schimbarile climatice aduc surprize in ecosistem
- Arctica, salvata de reducerea emisiilor de CO2
- Pasarile migratoare, afectate de clima
- Schimbarile climatice nemultumesc plantele
- Pana in 2200 clima s-ar putea schimba complet
Populare
- Vrei sa scrii despre schimbarile climatice ? (6)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Gheţarii din Antarctica se topesc mai repede decât se prevedea (0)
Recente
- Australia trebuie să îşi asume angajamentul de reducere a emisiilor de carbon, asemeni SUA şi UE
- Problema mediului pusa doar pe hartie
- Granita dintre Italia si Elvetia, amenintata de razele soarelui
- Frontiera miscatoare, un nou concept introdus de incalzirea globala
- California se angajeaza sa lupte impotriva gazului cu efect de sera
- Oxfam avertizeaza: catastrofele climatice sunt iminente
